Solicita Oferta Corporate
Fericire cu buget zero

Fericire cu buget zero
       ​Fericirea nu trebuie să fie o stare. Una dintre fericirile mele (că avem dreptul la mai multe) e un loc: Piazza della Rotonda din Roma. Fără vizita la Pantheon, o poţi străbate în cinci minute, de la Santa Maria sopra Minerva până la Tazza d’Oro. Cinci minute? Mai bine ore, să intre chipuri, gusturi şi decupaje aleatorii. Scene disparate formează un mozaic cu sens doar pentru mine şi cei cu care am împărţit acolo amintiri cu miez comun.
     
     Tazza d’Oro are cea mai bună cafea din Roma. Pe vremea mea, un cappuccino costa un euro şi ceva. Nu vii să stai, să descânţi cafeaua şi să vrăjeşti signorina. Pentru dolce far niente ai alte locante în vecinătăţi, sau ghizdurile fântânii lui Giacomo della Porta, care nu se închid niciodată. La Tazza d’Oro vii pentru o injecţie de energie şi spirit roman: gălăgios, apucat de streche, memorabil. Comanzi rapid, plăteşti la casă, te întorci cu bonul, înfipt într-o ţepuşă ca-n magazinele optzeciste. Farfuria zăngăne pe blatul de marmură, ceşcuţa se înşurubează fără grație în locaşul ei, cafeaua pică din înaltul espressorului, iar spuma de lapte pusă cu lingura dă pe afară în şanţuri subţiri de culoarea caramelului. Nu e artă, nu sunt căţeluşi, flori şi zâmbre desenate în volanul albicios de cremă. Nu ai muzică și plasme, ci doar radioul, sugrumat sonor de larma la pătrat: a locului şi a celor ce-l locuiesc. N-are rost să cauţi o masă, rămâi la bar, alături de romanii în costume impecabile şi căşti de motorişti şi de puţinii turişti nedescumpăniţi de feeling-ul fast forward, altfel decât în ghidul de călătorie. De ce vii la Tazza d’Oro? Să bei o cafea miscella regina, un blend ţinut secret de mai multe generaţii, tare de-ţi resetează inima şi cu postgust de fistic prăjit.
       Santa Maria sopra Minerva e biserica mea preferată din Roma. Nu ştiu de ce. Că e preponderent gotică într-o capitală a exaltării baroce. Pentru liniştea care atârnă între ogivele ei. Poate pentru elefantul de marmură ce poartă un obelisc în spinare, chiar în faţă. În mod cert pentru prăvăliile de delicatese de peste drum, unde poţi păcăli lejer un prânz doar din degustări.
       Mi-am adus aminte acum câteva luni - la Delft, umflându-mă cu Gouda de toate culorile şi în toate combinațiile (cu vanilie, tarhon, ardei iute, fistic, caju sau lavandă) - de magazinele de la Santa Maria sopra Minerva. Camere boltite, cu rafturi de sus până jos, ticsite de tot ce poate fi mai bun (bun? belea!) în bucătăria italiană. Din loc în loc, insule de degustare. Boluri cu ulei de măsline cu busuioc, rozmarin, usturoi, oregano, salvie, mici băltoace verzui în care înmoi bucăţele de pâine. Stive de fărâme de brânză maturată, disputându-şi în damfuri şi miresme metrii cubi de aer de deasupra. Fâşii aschilambice de prosciutto crudo e cotto, cu grăsimea subţire cât o unghie. Castronaşe cu roşii uscate la soare. Grămezi de cantuccini zdrobiţi, în care migdalele au rezistat ca prin minune.
Un ospăţ pe degeaba.
Autor
Marius Constantinescu
Facebook Twitter Pinterest

« Inapoi la Blog